Povesti din etapa “Batman forever” – aterizarile

parapanta

Povesti din etapa “Batman forever” – aterizarile

Se spune ca o poza face cat 1000 de cuvinte. Asa este si cu poza asta, face parte din etapa “Batman Forever”  a vietii mele de pilot de parapanta.

Poza este facuta acum 3 ani, pe la sfarsitul lunii decembrie in Tenerife. Pe atunci zburam cu un Gradient Golden 3.  Aveam mai bine de un an de cand imi obtinusem licenta de pilot de parapanta, deja incepusem sa fac cate un mic zbor XC, credeam ca fac termica bine si mai credeam “ma stiu”. Credeam doar :))

Tenerife este un loc unde in afara de aterizarile oficiale/clasice nu ai unde sa aterizezi deoarece este plin de cactusi. Punct!  Zburam deja de 2 -3 saptamani in zona, stiam bine care sunt aterizarile si de la ce altitudine trebuie sa ma indrept catre ele ca sa ajung in siguranta. Intr-o zi am insistat sa caut termica, am tot pierdut altitudine si chiar daca eram foarte jos, in loc sa ma indrept catre aterizare, am continuat sa insist. Vazusem o curte chiar langa panta si am zis ca aterizez acolo. V-am spus: “Batman Forever”! Nu am prins termica, normal, deoarece eram prea jos, dar eram relaxata ca am unde ateriza. Curtea era imprejmuita de plopi mari pe partea dinspre deal si pe partea din care batea vantul. Avea gard inalt de beton iar ca dimensiuni era cam 2/3 din aterizarea de la Bunloc. Deoarece mai facusem eu niste aterizari in locuri stramte, pe la Clopotiva prin niste gradini, eram sigura ca ma voi descurca. Partea proasta este ca atunci cand m-am apropiat am vazut ca aproape jumatate din gradina era sapata. Era o groapa adanca si doar o parte din curte era plata. Intre groapa si partea plata era un rand de iarba si buruieni mari. Cand ma pregateam sa aterizez, eram in linie dreapta, iesita din seleta….hopa ca in buruienile alea erau de fapt niste bolovani mari (imi ajungeau pe la brau). Nici nu mi-a trecut prin minte ca plopii “imi vor da descendenta” (datorita rotorului pe care il generau), astfel ca aveam viteza mai mare decat ma asteptam si decat ar fi trebuit. Deci ma indreptam cu viteza spre un bolovan si ca sa nu il lovesc cu corpul am pus picioarele inainte, putin flexate, ca sa amotizez impactul, l-am lovit, apoi am sarit si de la nivelul lui pana pe sol. Impactul a fost al naibii de dur, atat cel cu bolovanul cat si cel din saritura care a urmat. Initial nu m-am putut ridica in picioare si eram sigura ca le-am rupt. Efectiv am ramas in genunchi si mi-au dat lacrimile de durere. Cred ca am si strigat sau injurat. Dupa ce m-am mai dezmeticit, am constatat ca pot misca picioarele, le-am pipait si pareau intregi. Apoi cu greu am reusit sa ma ridic. Pana la urma mi-am adunat echipamentul ( mai mult in patru labe), m-am dus la autobuz, apoi la cazare. Mergeam greu, dar de la adrenalina eram inca Batman (fara “forever”).

Bilantul: din cauza impactului m-am ales cu o entorsa foarte urata la piciorul drept si mi-a fost afectat un ligament din zona gleznei. Minunatia din poza. Celalalt picior doar m-a durut si s-a umflat putin. La cateva ore dupa patanie abia puteam urca scarile. Pentru mine asta a insemnat miscare putina timp de cateva luni, dureri continue la picior, pauza de la alergare mai bine de jumate de an si pauza de la schi, deoarece ma durea piciorul cand il bagam in clapar. Piciorul s-a mai desumflat abia dupa cateva saptamani. Mi-am luat fasa elastica, am dat cu unguente si am lispsit doar o zi de la zbor pentru ca … sunt incapatanata. Am zis sa incerc sa vad daca pot decola si ateriza pt ca in aer nu folosesc piciorul. La decolare a trebuit sa fiu foarte atenta, sa imi aleg momentul potrivit si sa fiu in aer din maxim 3 pasi, ma durea tare cand paseam pe teren inclinat. La aterizare … trebuia sa vin, usor, ca o balerina. Mi-a reusit, insa cred ca ar fi trebut sa fac pauza mai multa.

Piciorul nici acum nu este bine, acel tendon ma mai supara din cand in cand. Doare uneori la alergare, cand merg cu bicicleta, cand este rece afara si mai doare si din senin. Din pacate nu va mai fi ca nou. Si neparat trebuie sa evit sa vin tare la aterizare, as zice ca astfel am invatat sa aterizez corect/ mai corect.

Intructorul meu de parapanta, Ovidiu Bora, ne zicea ca la zbor trebuie sa faci minim 3 greseli ca sa patesti ceva, gen sa te accidentezi. Eu in acea zi am facut mai mult de 3 greseli si mi-am invatat lectia (am cautat termica desi eram mult prea jos, nu am tinut cont de vant, nu cunosteam locul de aterizare si l-am evaluat superficial, m-am supraevaluat si am ingnorat faptul ca in acea zona de zbor nu este de joaca cu aterizarile). Perioada aceea de la inceput ( sub 300H de zbor) a fost cea mai riscanta. De accea o si numesc etapa “Batman forever”.

Lectia: pentru ca la zborul de Cross Country esti nevoit sa aterizezi in diverse locuri, alegerea locului se face cu atentie si din timp.

Saptamana trecuta povesteam cu un coleg despre zborul din ziua precedenta, despre o zona unde “m-am scurs” si eu cu 2 zile in urma. Este vorba de o zona in care era plin de vie si sigurele aterizari pe care eu ( si alti 2 piloti experimentati) le-am considerat relativ ok erau: un teren de fotbal, albia secata a unui  rau (mai curgea doar un firicel de apa) si mult mai in fata un teren arat, la care nu ajungeam. Deoarece batea vantul tare, erau bule termice si turbulente, eu am ales albia raului ca sa am loc “de manevre”. Colegul in cauza imi spuneca el a vazut un drum prin vie si ca s-a gandit ca ar putea ateriza acolo. Pentru ca avea inca altitudine a decis sa treaca inapoi raul sperand sa prinda termica acolo si sa se intoarca spre decolare. Nu a prins, dar a aterizat ok. Am avut un deja-vu cu patania din Tenerife. I-am spus si lui povestea. Astfel a realizat ca nu s-a gandit ca de la 500-600 m agl nu vede daca este vreun sant sau nu, daca sunt si alte fire prin vie, nu a tinut cont ca este vant si termica (te poate “lasa” mai devreme sau “sa te ridice” si sa nu te mai incadrezi in acel loc foarte ingust), iar drumul prin vie nici macar nu era pe directia vantului.

Am decis sa impartasesc patania mea deoarece si altii ar putea invata din asta. La zbor nu exista nici un motiv sa impingi atat de mult limita incat sa ramai fara optiuni de aterizare in siguranta. Nici pentru kilometrii, nici pentru puncte si nici pentru faima. Cel mai fain lucru la finalul unui zbor este sa poti merge si a doua zi la zbor. Este pacat sa te lasi dus de val si sa te accidentezi prosteste.  Nu fiti “Batman forever” ca mine.

Aterizare “ca o balerina”: